Vocativul

De ziua mea de nastere am primit 125 de urari de bine pe Facebook, dintre care maxim 3 erau formultate corect, si anume, cu numele meu despartit prin virgula de restul propozitiei. Stiu ca nu se cauta calul de dar la dinti, eu chiar apreciind urarile frumoase, dar mi se pare de neconceput ca cineva care trece de gimnaziu sa nu stie aceasta regula.
Oameni buni, stiu ca oralitatea stilului nu include virgule, insa majoritatea am invatat in scoala aceasta regula. Ii scuz doar pe cei care au avut greutati in viata si nu au putut ajunge la ore, dar restul persoanelor nu au nici o scuza. Se va trezi eternul Anonim de pe blogul meu sa spuna ca scrie cum vrea si cand vrea si ca e important sa inteleg ce vrea sa spuna, nu cate virgule foloseste. Ei bine, regula nu este inventata de mine, ci de mai marii limbii romane. Pentru a intelege de ce trebuie sa separam substantivul in vocativ de restul propozitiei, indiferent de topica sa, va ofer urmatoarea explicatie:

Virgula este semnul care ne ajută să înţelegem textul. Lipsa virgulei face ca cititorul să nu ştie că este vorba de o chemare, mai ales că unele substantive nu au forme specifice pentru vocativ. De exemplu, în propoziţia “Ascultă, Andrei”, în care s-a folosit virgula, substantivul Andrei va fi citit cu intonaţia vocativului şi vom înţelege că el exprimă o chemare, pe când propoziţia “Ascultă Andrei”, în care virgula a fost neglijată, va fi înţeleasă ca o simplă comunicare despre andrei, ca persoana despre se spune ceva (Andrei ascultă (ceva); El ascultă), nu ca persoana a II-a căreia i se adresează vorbitorul.

(Ştefania Popescu, Gramatica practică a limbii române, 1983, p.49)

Asadar, hai ca se poate! Hai ca putem sa ne diferentiem dupa gradul de educatie!