Probabil vi s-a acrit de testimonialele mele in ceea ce priveste Parma si experienta mea traita in Erasmus, dar ma arde acum o melancolie puternica si nu pot sa ma abtin.
Anul trecut pe vremea aceasta, imi traiam ultima luna de studentie in adevaratul sens al cuvantului: examene peste examene, petreceri dese si plimbari prin multe orase italiene. E suficient sa simt o bataie de vant asemanataore cu cea din Parma sau sa imi vad garderoba cu haine purtate acolo, pentru ca amintirile sa ma loveasca intens. Parca ma teleportez acolo si imi revad locurile dragi, resimt gustul celebrei Gelato si al iubirii, bineinteles. Plimbarile prin noapte, cand mie imi era intotdeauna frig, fie pe jos fie pe bicicleta, poposirea in fata cinematografelor pentru a verifica noutatile din program, intentiile de a invata in parc, cand soare ardea puternic. Astea si alte mii sunt amintirile mele ce imi umplu timpul de un an incoace. Toata suferinta post Erasmus ma face sa cred din ce in ce mai mult ca acest program este cel mai perfid experiment facut de Uniunea Europeana. Te ia din tara ta draga, te arunca intr-o comunitate diferita, te lasa cateva luni, timp suficient in care sa iti intre in sange spiritul Erasmus, dupa care te trimite acasa. Mai departe, problema ta ce faci. Incerci sa lupti si sa schimbi ceva in Romania, in speranta ca ne vom ridica standardele impreuna, sau preferi sa pleci imediat cum termini studiile, pentru ca efervescenta tineretii nu te lasa sa ai rabdare.
Va voi transmite decizia mea deindata ce voi fi luat una!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu