din vol. Argotice, 1955
de Nichita Stănescu [Nichita_Stanescu ]
Motan m-as fi dorit sã fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi,
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
La ora când tiris-grapis
zapada noptii se aduna
eu, cocotat pe-acoperis,
sã urlu a pustiu la luna.
Si-atuncea, sapte gospodine
sã dea cu bolovani în mine
si sã mã-njure surd, de Domnul,
ca le-am stricat, urlind, tot somnul.
De sus, din virful saptaminii,
sã le rinjesc urlat, scirbos:
iubesc doar locul nu stapinii,
precum fac ciinii pentr-un os.
Si iarasi sapte gospodine
sã dea cu bolovani în mine,
iar eu sã urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.
Motan m-as fi dorit sã fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
Când zorii ziua o deznoada
sã mã tot duc, sã mã tot duc
si tinicheaua prinsa-n coada
s-o zdranganesc pe strazi, nauc.
Jegos si obosit, apoi,
cu matele în liturghie,
sã mã adun, sã mã-ncovoi
prin albiturile-n fringhie.
Ca-n fata unui sobolan
spinarea sã mi-o fac colan
sã scuip, sã scuip si-n urma iar
hai-hui sã plec pe strazi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
sã le gonesc pe la pricini,
sã-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
Iar când o fi uitat sã mor
la circiuma din mahala
sorbita-n calea pumnilor
posirca acra viu sã stea.
"Hei... viata, viata... iesi din cort
hai, pune-mi-te iar pe dant...
te uita... zace colo-n sant
motanul mort, motanul mort..."
11 August 1955
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu